Alan Terrisse – Boozy Delivery

Alan Terrisse – Boozy Delivery

Cum a decurs procesul de deschidere a companiei?

Sistemul birocratic din Romania nu este deloc simplu. Este asemanator celui din Franta. Cred ca cea mai dificila parte a reprezentat-o bariera lingvistica. Multi dintre angajatii institutiilor publice nu vorbeau engleza asa ca a trebuit sa cer ajutor celor de acasa. Intre timp am invatat romana si acum e mult mai usor.

Mi-am dat demisia de la fostul job in noiembrie 2016 si am inceput demersurile pentru infiintarea companiei in februarie 2017. Am reusit singur, fara a apela la o firma de consultanta. A durat in jur de 5-6 zile pentru a deschide SRL-ul.

Cum ati gestionat inceputul? Cat a durat pana sa ajungeti pe profit cu bilantul? A fost vreun moment in care ati vrut sa renuntati?

Inceputul a fost amuzant deoarece eram foarte entuziasmati si urmaream o dezvoltare a departamentului de marketing, fara a cere ajutor persoanelor din exterior. Planurile pe care le aveam erau foarte mari. Voiam sa folosim toate strategiile care se pliau bine pe domeniul companiei. Am avut o multitudine de plusuri si minusuri. Ne-am lovit de mult mai multe lucruri negative decat pozitive. Pasiunea noastra pentru acest proiect a fost cea care ne-a motivat sa continuam, sa nu ne dam batuti. Este o greseala sa crezi ca in momentul in care implementezi o afacere te imbogatesti peste noapte. De obicei, multe persoane renunta in momentul in care se confrunta cu prima problema.

Compania a inceput sa genereze profit dupa un an si cateva luni de activitate. Doar ideea de a avea, in sfarsit, un profit a reprezentat o mare realizare, ceea ce denota faptul ca  toata munca nu a fost in zadar.

Cum mentineti motivatia?

Ma intrebam adesea daca ar trebui sa ma dau batut si sa ma intorc la vechiul job. Puteam oricand sa accept multe alte oferte de job chiar atractive, venite din mai multe tari.

Din momentul in care incepi sa lucrezi pentru tine nu mai simti nevoia de a te intoarce in postura de angajat. Am crescut de mic cu aceasta mentalitate, influentat fiind de tatal meu. Sa ai libertatea de a lua propriile decizii inseamna totul, dupa care te gandesti la bani si la restul. E mai bine sa lucrezi asiduu 5 ani pentru tine decat toata viata ca un sclav pentru altcineva. Nu-mi numar orele, cat mai am de stat la munca, iar in zilele de luni nu postez pe instagram frustrarea cu care multi se confrunta:  „la naiba, e luni si trebuie sa merg la munca”.

Avand experinta de acum, daca v-ati intoarce in timp ce ati schimba la compania dvs?

Regretul meu este ca nu am investit mai mult capital in Boozy la inceput, deoarece, sunt convins ca ar fi existat o crestere mai rapida a companiei daca am fi alocat mai multe resurse. De asemenea, o mare greseala din partea noastra, este aceea ca am avut resursele necesare calculate doar pe o perioada de 6 luni, iar pentru a rezista un an, acestea ar fi trebuit dublate. Dupa ce ni s-au terminat banii, am realizat ca ne era imposibil sa generam profit, si a trebuit sa dezvoltam o alta strategie.

Cum va gestionati timpul? Cum decurge o zi din viata dumneavoastra?

De obicei ajung la birou la opt dimineata și îmi aloc o ora email-urilor și inca o ora pentru apeluri. Aloc in jur de patru ore pentru promovarea companiilor pe platformele de socializare atat pentru Boozy, cat si pentru celelalte doua companii. Pranzul mi-l petrec in ședințe, după care ma intorc la birou și continui sa lucrez pentru pagina online a companiei iar in acelasi timp tot aici invat sa și codez. Colegul meu, Yoan, se ocupa in mare parte de livrarile de la Boozy, dar mai ajut si eu in caz ca nu sunt ocupat cu strategii de marketing sau alte aspecte administrative. Restul zilei il dedic ședințelor ce tin de viitoare parteneriate, cu companii de moda din Franța sau design de mobila.

Unde vedeti compania in 5 ani? Aveti mereu o strategie pe termen lung?

In prezent, incerc sa imi schimb strategiile de afaceri si, incepand cu anul urmator, vom fi prezenti la majoritatea festivalurilor pentru a ne creste vizibilitatea. De asemenea, dorim sa ne extindem pe partea de livrare la domiciliu. Unul dintre obiectivele noastre este de a dezvolta atat importurile, cat si de a  centraliza o retea de distribuire. Deja avem o multime de contacte din Franta si Spania de unde dorim sa importam vin de specialitate si bere artizanala. In urmatorii 5 ani, ne propunem sa ne extindem si catre orase precum Bucuresti sau Timisoara.

In final, ce sfaturi aveti pentru cei care sunt la inceput de drum si vor sa-si deschida o intreprindere?

Unul dintre cele mai importante sfaturi pe care l-as putea oferi viitorilor antreprenori este sa nu renunte. Sa treaca peste frica de a esua. Cand vor incepe, vor face multe greseli. Fiecare esec va fi o lectie invatata. Totul este posibil daca isi pun mintea la contributie, si daca isi dedica majoritatea timpului liber pentru asta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *